Honeywell România și Universitatea POLITEHNICA din Bucureşti, cooperează împreună cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București în vederea organizării competiției de proiecte inovatoare – TeCHALLENGE. 

         Concursul se adresează tuturor studenților înmatriculați în ciclurile de licență, masterat și doctorat de la toate facultățile din cadrul Universității POLITEHNICA din București.

         Participanții se pot înscrie cu ideile lor până la data de 03.07.2020. Ulterior, se vor selecta cele mai bune 8 idei care vor primi o finanțare de 10.000 lei pentru implementarea proiectelor. Proiectele finale (demonstrative) vor fi depuse până la data de 15.10.2020. Etapa finală constă în premierea proiectelor după cum urmează:
 
·     Premiul I – 5.000 lei;
 

·     Premiul II – 4.000 lei;

·     Premiul III – 3.000 lei;

·     Mențiune – 500 lei. 
 
·     Premiul Special „Elisa Leonida Zamfirescu” – 1.000 lei.
 
 
Menționăm faptul că ideile de proiecte pot fi realizate individual sau în echipă, numărul componenților unei echipe nefiind limitat. 
 
Proiectele trebuie să abordeze subiecte referitoare la următoarele domenii:
 
- Energii regenerabile
- Clădiri inteligente
- Trafic
- Agricultură urbană
- Transport energie electrică și termică
- Siguranță și securitate
- Eficiență energetică
- Guvernanță 
 
 

         Toate detaliile desfăşurării concursului TeCHALLENGE se pot regăsi în regulamentul atașat sau pe site-ul http://www.techallenge.pub.ro/. Informații suplimentare privind organizarea competiţiei de proiecte pot fi solicitate la adresa de e-mail  This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .

 Regulament